Armurariul (Silybum marianum/Carduus marianus ) este o planta din familia Compositae, utilizata de secole ca tonic-amar stimulent al digestiei, febrifug si ca hepatoprotector. 
Desi a fost utilizat de pe vremea lui Heronymus Bosch (1595), armurariul îşi dezvăluie puternicul efect curativ în afecţiunile hepatobiliare în special, începând cu secolul XVIII-lea. Calităţile cu adevărat remarcabile ale fructelor(seminţelor) acestei plante sunt acelea prin care principiile ei active ajută din plin la regenerarea celulei hepatice şi la eliminarea toxinelor de la acest nivel, fiind considerată una din cele mai puternice antihepatotoxice.
Frunzele şi mai ales fructele sunt considerate stimulente ale digestiei, colagoge şi decongestionante ale ficatului. In SUA el mai este cunoscut şi sub numele de scaietele de lapte fiind şi un tonic psihic extrem de important. Fructele mai sunt folosite în migrene, urticarii anafilactice, boli infecţioase, surmenaj intelectual, rău de mare sau rău de automobil, hemoragii nazale, hemoragii hemoroidale, hemoragii interne (date de fibroame, scleroze, cancere) în hipertrofia splinei şi ficatului.
Compoziţia chimică complexă a armurariului îi justifică efectele lui remarcabile. Astfel planta conţine saponozide şi ulei volatil iar fructele conţin similarina (de fapt 4 flavonoide silibină, silidianină, silimanină şi silandrină), aminoacizi (l-cisteina, glicina, acidul l-glutamic, acidul d-l-2-amino-butiric, d-l-leucina, tiramina) lipide, acidul fumaric (acid specific plantei Fumaria officinalis - Fumăriţă - care este considerată un armonizator al funcţiilor biliare, un puternic purificator al organismului iar împreună cu frasinul şi angelica este considerat un foarte bun fitogeriatric - reîntineritor -), polihidroxifenil cromone, amidon etc. Cercetările au arătat că substanţele ei active acţionează la nivelul membranei celulei hepatice, împiedicînd distrugerea celulei sau favorizînd regenerarea acestor celule, aflate deja într-un proces patologic de distrugere.
Văzând că după ce a avut acest succes terapeutic confraţii de breaslă rămîn nepăsători, se autointoxică cu ciuperci de două ori, a doua oară (22 sept. 1974) el consumă 4 ciuperci (60g. faloide), în prezenţa a trei martori dintre care doi ziarişti. În urma acestei ultime experienţe temerare mai mulţi medici din întreaga lume reuşesc să-şi salveze pacienţi intoxicaţi cu faloidină injectîndu-le cantităţi mari de antibiotice, în special Penicilină.
Unele supoziţii ce merită verificate rezultă din faptul că:
- faloidina acţionează lent la aprox. 3-4 zile de la ingerare şi în principal prin distrugerea ficatului ;
- similarina ajută la refacerea sau la oprirea distrugerii lui.
Este important de ştiut că silimarina nu este toxică şi nu dă reacţii secundare. Totuşi nici o exagerare nu este indicată, căci spune Paracelsus “Totul este otravă, doza contează”. Din fructe se extrage produsul farmaceutic numit SIMILARINA.